Cum a fost la finala Ligii Naționale de Baschet: U-BT Cluj-Napoca vs. CSM Oradea
Discover more from Patru Pereți
Cum a fost la finala Ligii Naționale de Baschet: U-BT Cluj-Napoca vs. CSM Oradea
Patru Pereți #80 • U-BT Cluj-Napoca a câștigat titlul și a sărbătorit victoria împreună cu suporterii cu o baie în Râul Someș și o petrecere într-un bar de la parterul sălii polivalente BTarena.
Salut și bine te-am găsit la o nouă ediție a newsletterului Patru Pereți. Pentru astăzi ți-am pregătit un singur subiect, și asta pentru că de sâmbătă sunt pe drumuri și ajung în București abia în seara asta, adică miercuri.
Am însă o scuză foarte bună: în cele 5 zile am călătorit pe traseul București - Sibiu - Cluj-Napoca - Alba Iulia - Sibiu - București, cu câte o noapte de cazare în fiecare localitate, ceea ce l-a determinat pe Mircea Meșter să mă întrebe într-o dimineață dacă nu cumva mi-am făcut propriul meu road trip după ce anul ăsta n-am participat la road trip-ul Cars & Roads organizat de Autocritica.
Se poate spune și așa, mai ales că, dacă n-aș fi fost până acum la toate edițiile precedente ale road trip-ului, probabil n-aș fi avut curaj să mă bag în așa ceva - da, e obositor, cine ar fi crezut?! Și totuși, la fel de bine se poate spune că am făcut ceea ce în țările cu apă caldă se numește turism sportiv pasiv. Adică am călătorit cu scopul de a participa ca spectator la un eveniment sportiv. Mai exact, la finala Ligii Naționale de Baschet Masculin de la Cluj-Napoca, meci jucat între U-BT Cluj-Napoca și CSM Oradea.
Patru Pereți este un newsletter săptămânal cu informații utile despre piața imobiliară și despre ce se întâmplă între patru pereți, de orice fel ar fi ei: locuințe, clădiri de birouri, hoteluri, stadioane, uzine sau mașini. Abonează-te la Patru Pereți și îl primești în inbox în fiecare miercuri.
Cum am ajuns să fac turism sportiv la Cluj-Napoca
La nivel global, turismul sportiv a generat în 2022 venituri de aproape 600 de miliarde de dolari, iar specialiștii estimează o creștere medie anuală de 18% până în 2030, la peste 2.100 de miliarde de dolari anual.
Dacă turismul sportiv activ există prin prisma faptului că sportivii profesioniști călătoresc frecvent pentru a participa la competiții interne și internaționale, turismul sportiv pasiv este slab dezvoltat în România. Spune drept: de câte ori ai călătorit într-un alt oraș pentru a vedea o competiție sportivă?
Evident, prima condiție pentru a genera turism sportiv pasiv este să găzduiești o competiție, de preferat una internațională, care să atragă un număr cât mai mare de spectatori, atât din țară, cât și din străinătate. În România, probabil că cea mai importantă competiție regulată care bifează aceste caracteristici este turneul de tenis feminin Transylvania Open, care se desfășoară în fiecare toamnă în BTarena din Cluj-Napoca, cea mai mare sală polivalentă din România, cu 10.000 de locuri disponibile pentru spectatori.
BTarena este însă, în același timp, și sala polivalentă în care joacă pe teren propriu echipa de baschet masculin U-BT Cluj-Napoca. În ultimii ani, între echipa clujeană și CSM Oradea, care joacă de asemenea într-o sală polivalenta modernă - îi zice Oradea Arena și are 5.350 de locuri - s-a născut o rivalitate sănătoasă și benefică pentru sportul românesc. Începând din 2016, acestea au fost singurele echipe care au câștigat titlul în Liga Națională de Baschet Masculin (LNBM), iar în acest sezon au ajuns din nou în finală.
Finala s-a jucat după sistemul cel mai bun din 7 meciuri, iar după primele 5 meciuri scorul a fost 3-2 pentru U-BT Cluj-Napoca. Al șaselea meci a fost programat în BTarena în 28 mai și a reprezentat oportunitatea perfectă pentru ca U-BT Cluj-Napoca să cucerească titlul în fața propriilor suporteri. Și ce suporteri…
Ți-am mai povestit în newsletterul Patru Pereți că am început să mă uit la baschet acum aproximativ un an, când am văzut la televizor meciul U-BT Cluj-Napoca - MHP Riesen Ludwigsburg din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, a treia competiție inter-cluburi ca valoare din baschetul european. Am fost impresionat de coregrafia de la meci și, mai ales, de modul în care 10.000 de spectatori au cântat și au încurajat echipa pe tot parcursul meciului. O atmosferă care m-a cucerit din prima.
Ulterior mi-am făcut debutul ca spectator la meciuri de baschet. Mai întâi timid, în București, unde am bifat 5 meciuri jucate de U-BT Cluj-Napoca cu Dinamo și Rapid, apoi în deplasare la Constanța la finala Cupei României. Și fenomenul m-a prins, dar tot nu am fost mulțumit: am văzut toate aceste meciuri în niște săli polivalente care seamănă mai degrabă cu sălile de sport din licee decât cu BTarena. Așa că inevitabilul s-a produs: am simțit că meciul șase din finală este momentul potrivit să fiu acolo, la ei acasă, în Cluj-Napoca. În mijlocul fanilor din BTarena, să înțeleg și mai bine fenomenul.
Un cor de poveste
Am intrat în BTarena cu circa o oră înainte de startul meciului, inclusiv din dorința de a vedea cum este sala aproape goală, în forfota organizatorilor și a voluntarilor care pun ultimele detalii la punct. A fost, dacă vrei, semi-liniștea dinaintea furtunii, transformată într-un vacarm generat de umplerea treptată a sălii. Până când, cu câteva secunde înainte de start…
O să fiu sincer cu tine: îmi este greu să-ți descriu în cuvinte sentimentul pe care l-am simțit când 10.000 de oameni - evident, cu excepția celor câteva sute de fani orădeni - cântă în cor imnul Universității. Fix 10.000 de fani pentru că meciul a fost sold-out, ocazie cu care s-a stabilit un nou record de asistență pentru un meci de baschet desfășurat în România.
Dar decât să-ți descriu treaba asta în cuvinte mai bine vezi și asculți cu ochii tăi. Imaginile de mai jos sunt de la meciul din Liga Campionilor care mi-a deschis apetitul pentru baschet, dar pot să-ți confirm că și duminică a fost la fel de spectaculos.
Început dificil, continuare fericită
Nu cred că a existat vreun fan clujean în sală care să se gândească la perspectiva unei înfrângeri care ar fi însemnat ca meciul decisiv pentru titlu să aibă loc chiar azi (miercuri, 31 mai) la Oradea. Clujul este o echipă aproape invincibilă pe teren propriu în campionat, dovadă și celelalte două victorii din finală obținute aici, iar publicul are un rol important în povestea asta. Pe de altă parte, nu mă așteptam la o victorie la fel de simplă precum în precedentele două meciuri de la Cluj-Napoca, pentru că presiunea de a juca cu trofeul pe masă își spune aproape întotdeauna cuvântul în astfel de situații.
Așa că prima jumătate a meciului a fost extrem de echilibrată. Și nu folosesc cuvinte mari, pentru că la pauză a fost chiar 35-35. Au fost greșeli personale, au fost ratări, au fost multe recuperări, iar Oradea a condus la maxim două puncte diferență, când scorul a devenit 33-31. Cred că tot atunci a fost surprinsă și imaginea de mai jos, alături de jurnaliștii David Istrate (centru) și Krisztian Bucși (dreapta) de la publicația Baschet.ro, altfel nu-mi explic îngrijorarea evidentă de pe fețele noastre (și ale fanilor din spate).
Ca întotdeauna, publicul a fost la datorie. Da, s-a oftat îndelung la ratări sau la punctele orădene, dar același public și-a încurajat echipa în aceste momente mai puțin favorabile, impulsionat ocazional inclusiv de pe parchet de bosniacul Andrija Stipanović de la înălțimea celor 2,09 metri ai săi.
Nu știu exact ce s-a întâmplat în vestiare la pauză, însă cert este că băieții de la U-BT Cluj-Napoca s-au întors de la vestiare mult mai determinați. Cu un ochi spre trofeul de lângă parchet și probabil speriați că în cazul unui eșec îi așteaptă încă un drum cu autocarul până la Oradea pentru meciul 7, clujenii și-au intrat în sfârșit în rolul consacrat. În debutul reprizei a doua au reușit o serie de 13 puncte consecutive prin care au dus scorul la 51-40, iar din tribune am simțit că ăsta a fost run-ul care a luat o piatră de pe sufletul fanilor. În sfârșit, lumea începea să răsufle ușurată și să se gândească la petrecerea de după.
Ulterior, diferența s-a menținut constantă, iar în ultimele 2-3 minute, când a devenit clar că Oradea nu mai are timp pentru revenirea care să ducă finala în decisiv, inclusiv jucătorii și staff-ul tehnic și-au permis luxul de a da frâu liber emoțiilor. De exemplu, Karel Guzman s-a bucurat într-un stil caracteristic după înscrierea unui coș și a fost “certat” de Emi Cățe că nu a revenit în apărare, în timp ce antrenorul Mihai Silvășan și restul echipei tehnice își exprimau satisfacția prin îmbrățișări cu baschetbaliștii de pe banca tehnică.
Și, aproape de sunetul izbăvitor al sirenei care urma să anunțe finalul, tribunele au început scandarea pe care o așteptaseră cu atâta nerăbdare: “Campionii, campionii!”, pe care au continuat-o și în timpul ceremoniei de final: un trofeu decernat în absența jucătorilor de la CSM Oradea, care au ales să părăsească terenul, un gest nesportiv pe care nu-mi aduc aminte să-l fi văzut în ultima perioadă în sport.
O baie în apele reci ale Someșului
David Istrate a plecat apoi pentru a culege impresii de la principalii actori ai finalei, iar eu am coborât pe parchet pentru a gusta din perspectiva pe care jucătorii o au pe teren. Și, înconjurat de copiii care intraseră pe parchet să arunce la coș, n-am prea vrut să mai plec de acolo, convins că destinația următoare era camera închiriată pentru noaptea asta.
Doar că, la un moment, am primit un apel de la David. “Dacă vrei, hai afară să vezi baia din Someș”. Știam ceva de tradiția de la Cluj, care spune că baschetbaliștii fac baie în apa Someșului care trece pe lângă BTarena după câștigarea unui titlu. Treaba asta se întâmplă din 1996, iar răspunzător este actualul antrenor al naționale de baschet, Dragan Petricevic.
N-am putut refuza o astfel de invitație și m-am grăbit să nu ratez evenimentul. M-am liniștit rapid când, la traversarea străzii spre Somes, l-am prins la semafor pe Emi Cățe, de departe cel mai iubit baschetbalist al clubului de către fani. L-am felicitat pentru titlu, am dat noroc și s-a uitat la mine fix cu acea privire care întreabă “ăsta cine o mai fi?!”. Fluierul unei polițiste a dat semnalul de verde pentru pietoni, așa că Emi Cățe s-a îndreptat rapid spre locul faptei. Adică aici:
De-o parte și de alta a malului Someșului, copii, tineri, adulți și seniori au venit să-i aplaude pe sportivi pentru performanță. S-a pierdut un papuc în apele destul de învolburate ale râului - s-a dovedit ulterior că îi aparținea lui Cățe - s-a scandat “campionii, campionii”, iar apoi sportivii au făcut cale întoarsă printre suporterii bucuroși să-și vadă idolii atât de aproape.
Petrecere în mijlocul suporterilor
Iar am crezut că “gata, asta a fost, hai să mă duc și eu la cazare că mâine plec spre Alba Iulia”. Doar că, ce să vezi, tot David îmi spune că “echipa va petrece la 4 Champions, barul cu tematică sportivă de la parterul BTarena. Vrei să mergem acolo?”. Păi sigur că vreau, dar eu mă gândeam că e o petrecere privată pentru echipă. Și chiar dacă nu era privată, cam ce șanse era să mai găsim vreo masă liberă într-un bar pe lângă care mișunau mii de fani?
Ei bine, nu doar că am prins probabil singura masă din 4 Champions care nu avea ingrata plăcuță pe scria “rezervat”, dar în scurt timp în bar au aterizat chiar campionii României la baschet. Și pentru că masa noastră era relativ goală - da, s-a băut Fanta și Schweppes cu moderație - a devenit brusc locul ideal de odihnă pentru trofeul câștigat de baschetbaliști.
Pentru mine a fost o oportunitate inedită să mă aflu în mijlocul unei echipe care tocmai a câștigat titlul de campioană a României. Să observ reacții, îmbrățișări, felicitări cu gura până la urechi. Să-i observ pe americanul naturalizat Patrick “Petrică” Richard împreună cu copiii lui și pe antrenorul Mihai Silvășan împreună cu familia. Pe scurt, să observ fericire în ochii unor sportivi pentru care drumul spre trofeul care a stat vreo două ore lângă mine a început undeva prin octombrie. Să observ că acești sportivi care pe parchet par să fie mai degrabă niște roboți on a mission sunt, at the end of the day, oameni. Oameni.
Și apropo de cât de diferită este atitudinea sportivilor atunci când sunt pe parchet de cea din viața reală… Mihai Silvășan este perceput ca un antrenor cu temperament coleric pe marginea parchetului, care intră frecvent în conflicte verbale cu arbitrii din dorința arzătoare de a câștiga meciul.
La 4 Champions, departe de tensiunea caracteristică a unui meci de baschet, am descoperit în Mihai Silvășan un om foarte cald, liniștit și prietenos care a rămas un pic pe gânduri când i-am spus de unde sunt. “Păi și ai venit tocmai de la București să ne vezi pe noi?!”, m-a întrebat parcă neîncrezător.
Cumva inevitabil, s-a executat în scurt timp această lucrare:
Nu am fost singurul intrus care s-a bucurat de această experiență. Câteva zeci de fani, care au reușit la rândul lor să obțină un loc în neîncăpătorul 4 Champions, au dat rapid startul la petrecere și au strigat pe rând numele fiecărui baschetbalist și membru al staff-ului tehnic pentru ca fiecare dintre ei să ia trofeul de pe masă și să-l ridice deasupra capului în uralele suporterilor.
Au fost momente speciale, în care o echipă a ales (din nou) să sărbătorească cucerirea unui trofeu alături de cei fără de care sportul nu ar fi niciodată la fel de frumos: fanii.
Îți place newsletterul Patru Pereți? Hai să-ți spun un secret: cele mai bune texte le scriu în timp ce savurez un espresso de calitate într-o cafenea de specialitate. Cel mai simplu mod să te asiguri că newsletterul Patru Pereți ajunge și săptămâna viitoare la tine în inbox este să-mi cumperi un espresso. Costă doar 10 lei și tu alegi dacă vrei să-l cumperi o singură dată, o dată pe lună sau de mai multe ori pe lună.
Ingredientele succesului
U-BT Cluj-Napoca a câștigat un nou titlu național datorită unui melanj potrivit între o infrastructură modernă - sala polivalentă BTarena - o comunitate puternică și pasionată de fani și profesioniști care, departe de a fi perfecți, pur și simplu și-au făcut treaba pentru care au fost angajați. Fiecare pe pătrățica lui de proiect, indiferent că vorbim despre coșuri de trei puncte, capace sau recuperări, de stabilirea schemelor ideale de joc sau de îmbunătățirea condiției fizice. Și, nu în ultimul rând, de un marketing inteligent care, dacă nu te transformă în fan U-BT Cluj-Napoca, cel puțin îți stârnește curiozitatea să te uiți la un meci de baschet. O zic din proprie experiență.
Chiar și cu astfel de avantaje de partea sa, pentru U-BT Cluj-Napoca nu a fost nici pe departe un drum ușor. Ba din contră. CSM Oradea a fost mereu la înălțime și a profitat prompt de orice pas greșit al clujenilor pentru a termina pe prima poziție în sezonul regulat. Însă această rivalitate, care parcă a crescut și mai mult după inaugurarea noii săli polivalente Oradea Arena, este una benefică pentru sportul românesc, pentru că are potențialul să crească atractivitatea unei competiții într-o țară dominată de un fotbal de o calitate mai mult sau mai puțin îndoielnică.
La Cluj-Napoca și Oradea avem în prezent cele mai bune cluburi de baschet din România, care își joacă meciurile de acasă în două dintre cele mai moderne săli polivalente din România. Și poate că audiențele TV nu o arată încă, însă o analiză realizată de colegii de la Baschet.ro arată că cele 6 meciuri desfășurate în această finală au cumulat 44.510 spectatori, adică o medie de 7.418 spectatori pe meci, în condițiile în care două dintre cele trei meciuri de la Oradea au fost sold-out (câte 5.350 spectatori), iar la Cluj-Napoca ultimul meci a fost sold-out (10.000 de spectatori), iar la celelalte două au luat parte 9.536 și, respectiv, 9.074 de spectatori. De unde eu unul trag concluzia că în ambele orașe se mai găseau lejer spectatori dacă sălile aveau o capacitate mai mare.
Este, dacă vrei, și o dovadă suplimentară că una dintre condițiile esențiale pentru ca un club să aibă succes este să aibă o sală polivalentă modernă.
Un element pe care l-a scos în evidență și Virgil Stănescu, unul dintre cei mai buni baschetbaliști români din istorie, într-un interviu acordat recent publicației WeLoveSport în care face referire la Steaua București. Steaua, adică echipa cu 21 de titluri naționale în baschet care a retrogradat în liga secundă în acest sezon și care își joacă meciurile de acasă într-o sală de sport din București cu o capacitate de numai 500 de locuri. “În sala aia de 500 de locuri e greu să crești ceva [...] dacă nu creezi mai mult decât meciul în sine. Și să creezi mai mult decât meciul în sine într-o sală de 500 de locuri te cam strânge.”
Ce urmează pentru mine acum, că am văzut U-BT Cluj-Napoca în BTarena într-un meci care a decis titlul național? Păi aș zice că pasul logic următor este să merg în BTarena la un meci de cupă europeană. Și umblă vorba-n târg că U-BT va juca și în sezonul următor în EuroCup, a doua competiție inter-cluburi din Europa. Singura dilemă e dacă de data asta o să fac turism sportiv pasiv cu avionul sau o să continui să-i fac concurență lui Meșter cu un nou road trip de poveste.
Cum a fost la finala Ligii Naționale de Baschet: U-BT Cluj-Napoca vs. CSM Oradea
Frumos și bine surprins :)