Patru Pereți #27: Povestea Teatrului Crucible, gazda Campionatului Mondial de Snooker
Patru Pereți #27: Povestea Teatrului Crucible, gazda Campionatului Mondial de Snooker
Un teatru banal construit în 1971 în orașul industrial Sheffield din Marea Britanie a devenit celebru pentru că începând din 1977 găzduiește permanent Campionatul Mondial de Snooker.
Salut și bine te-am găsit la o nouă ediție a newsletter-ului Patru Pereți. În această săptămână are loc Campionatul Mondial de Snooker, cu același Ronnie O’Sullivan în centrul atenției, motiv pentru care îți propun o poveste despre gazda acestui turneu: Teatrul Crucible din Sheffield.
După această poveste te invit să descoperi o serie de reportaje despre ce se întâmplă în prezent în trei dintre orașele României: Popești-Leordeni, Reșita și Sibiu.
Povestea Teatrului Crucible, gazda Campionatului Mondial de Snooker
Marile competiții sportive ale lumii au loc, în cele mai multe cazuri, pe arene impresionante. Un Campionat European de Fotbal reprezintă o oportunitate majoră pentru țara gazda de a dezvolta stadioane moderne și de a îmbunătăți infrastructura de transport sau spațiile de cazare. De exemplu, ca gazdă a patru meciuri la Euro 2020, România a reușit să modernizeze stadioanele Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf.
La fel, turneele de tenis de Grand Slam se desfășoară pe arene impresionante precum Wimbledon Centre Court (Wimbledon), Philippe Chatrier (Roland Garros), Louis Armstrong Stadium (US Open) sau Rod Laver Arena (Australian Open).
Există însă un sport al cărui campionat mondial anual se desfășoară, de 45 de ani, într-un teatru banal dintr-un orășel britanic cu ceva mai mult de 600.000 de locuitori. Este un oraș industrial, situat undeva în mijlocul Marii Britanii, departe de viața agitată din Londra. Un loc care, de-a lungul timpului, a ajuns să se identifice cu desemnarea celui mai bun jucător de snooker din lume.
Teatrul Crucible.
Sheffield sau reinventarea unui oraș industrial
Este foarte posibil ca una dintre puținele referințe pe care le ai despre Sheffield să aibă legătură cu fotbalul: în sezonul 1994-1995, Dan Petrescu a jucat la echipa locală Sheffield Wednesday.
Sheffield este însă mult mai mult decât un club de fotbal. Începând din secolul al 18-lea, acesta a devenit unul dintre principalele orașe industriale ale Marii Britanii datorită capacităților extinse de producție de oțel, întrucât beneficiază de rezerve majore de fier, cărbuni și apă. Amploarea industriei a determinat o creștere de peste 10 ori a populației, până la valorile actuale de peste 600.000 de locuitori. Creșterea populației a generat o cerere crescută și pentru infrastructura orașului, inclusiv în ceea ce privește metodele de petrecere a timpului liber.
Iar asta a însemnat inclusiv că, la sfârșitul anilor ‘60, autoritățile locale au decis că orașul are nevoie de un teatru nou. Pe baza planurilor firmei de arhitectură Renton Howard Wood Levin Architects, lucrările au fost începute în 1969 de compania M J Gleeson și au fost finalizate în 1971. Și, pentru că noul teatru trebuia să aibă o legătură cu istoria metalurgică a orașului, numele ales a fost Crucible. Cuvânt care în limba engleză simbolizează un container utilizat pentru topirea metalelor.
Noul teatru Crucible a fost integrat în structura Sheffield Theatres Group, care gestionează alte două teatre din localitate: Studio Theatre și Lyceum. Primele spectacole au avut loc în noiembrie 1971, însă gazdele nu s-au limitat doar la teatru. Astfel, în program au figurat atât piesa de teatru “Cântecul lebedei”, cât și spectacole de seară pentru copii pe o scenă improvizată sau spectacole de muzică la diverse instrumente.
Astfel, proprietarii și-au dat rapid seama că Teatrul Crucible este potrivit pentru o gamă variată de spectacole, iar de aici și până la intenția de a atrage o competiție sportivă a mai fost un singur pas.
Televiziunea color salvează snookerul
La vremea respectivă, snookerul se afla într-un declin puternic. Campionatul Mondial nu avusese loc deloc în perioada 1958-1963, iar până în 1968 s-a desfășurat cu numai doi participanți. Lucrurile au început însă să se schimbe în 1969, când postul de televiziune BBC a decis să organizeze un turneu de snooker cu scopul de a demonstra avantajele aduse de o nouă tehnologie: televiziunea color. Alegerea snookerului a avut la bază regulamentul: vorbim despre un sport asemănător cu biliardul în care cei doi jucători trebuie să introducă în “buzunarele” unei mese 15 bile roșii și șase bile de culori diferite. Bile de culori diferite care se puteau distinge mult mai ușor pe un televizor color decât pe unul alb-negru.
Pentru cei care se uită la meci pe un televizor alb-negru, bila roz este lângă bila verde!
Ted Lowe, comentator BBC în 1969
Audiența a fost mult peste așteptări, ceea ce a contribuit imediat la creșterea interesului pentru snooker inclusiv din partea jucătorilor. Astfel, Campionatul Mondial din acel an a avut la start 8 participanți, iar în 1976 ajunsese la 16, însă meciurile se jucau de regulă în mai multe locuri. Este momentul în care producătorul de țigări Embassy a decis să se implice în calitate de sponsor al competiției și, în același timp, este momentul în care organizatorii au realizat că acest Campionat Mondial de Snooker trebuie să se desfășoare într-un singur loc, pe termen lung. Dorința organizatorilor s-a potrivit astfel ca o mănușă cu intențiile Teatrului Crucible de a atrage o competiție sportivă.
Un teatru pentru un campionat mondial
Astfel, în 1977, Campionatul Mondial de Snooker s-a mutat la Teatrul Crucible. În ciuda unei capacități relativ reduse, de numai 1.000 de locuri, Teatrul Crucible a avut din start un avantaj semnificativ: spectatorii din primele rânduri se aflau practic la numai câțiva metri de masa de snooker. Impresionați de popularitatea ediției din 1977, cei de la BBC au început să transmită meciuri în direct în anul imediat următor.
Restul este, în mare parte, istorie. După succesul ediției de debut din 1976 și implicarea BBC din anul următor, Teatrul Crucible a devenit gazda permanentă a Campionatului Mondial de Snooker. În 2008-2009, teatrul a fost închis pentru renovare, însă snookerul din campionatul mondial a continuat să se joace aici chiar și în această perioadă.
Și totuși, nici măcar după renovarea din urmă cu peste 10 ani, Teatrul Crucible nu este tocmai o arenă demnă de un Campionat Mondial din punct de vedere al dotărilor sau facilitaților oferite. Element remarcat inclusiv de jurnaliștii britanici.
La prima vedere, poți confunda Crucible cu o gazdă provincială decorată cu afișe pentru următoarele spectacole de divertisment ușor. Teatrul Lyceum de alături este mai bine amenajat și stilat, în timp ce Crucible este doar funcțional și steril. În pauze nu prea ai ce să vezi și nici unde să stai.
Și atunci?
Secretul este reprezentat de atmosfera specială din sală din timpul meciurilor. Capacitatea scăzută de 1.000 de locuri și apropierea spectatorilor de cele două mese de joc generează un cadru intim, în care fanii fac cu adevărat parte din joc și percep îndeaproape modul în care reacționează jucătorii la situațiile din timpul meciurilor.
Până în faza sferturilor de finală, cele două mese de joc din sală sunt despărțite de un ecran suficient de mare pentru ca jucătorii de la una dintre mese să nu fie distrași vizual de adversarii lor de la cealaltă masă. Ecranul respectiv, decorat de regulă cu brandingul sponsorului principal al turneului, este însă complet inutil din punct de vedere al izolării fonice. Astfel că se poate întâmpla ca, în plină tensiune înainte de o lovitură importantă, un jucător să audă brusc aplauze pentru o lovitură spectaculoasă de la cealaltă masă.
Logica spune că nu funcționează să găzduiești simultan două meciuri în aceeași sală, dar într-un fel sau altul chiar funcționează.
De altfel, o astfel de soluție tehnică, cu limitările ei inerente, este adoptată și în alte competiții sportive. De exemplu, soluția a funcționat inclusiv la BT Arena din Cluj-Napoca cu ocazia turneului de tenis Transylvania Open din toamna anului trecut.
Eurosport a realizat recent un reportaj de 15 minute în care prezintă principalele facilități ale Teatrului Crucible pentru Campionatul Mondial de Snooker.
Fani O’Sullivan pe aici?
Revenind la snooker, ediția din acest an a Campionatului Mondial este în plină desfășurare la Crucible și a ajuns la sferturile de finală, fază în care Ronnie O’Sullivan joacă împotriva lui Stephan Maguire. Dacă nu urmărești deloc acest sport este posibil să nu fi auzit niciodată de Ronnie O’Sullivan, însă britanicul în vârstă de 46 de ani este considerat unul dintre cei mai talentați jucători de snooker din istorie. Are în palmares 6 titluri la Campionatul Mondial, 7 titluri la Masters și 7 titluri de campion al Marii Britanii, iar în prezent este pe primul loc în clasamentul general.
Și, desigur, tot în palmaresul impresionant al lui O’Sullivan se află și prezența la un meci demonstrativ de snooker desfășurat în România la Circul Globus din București. Se întâmpla în 21 noiembrie 2015 și mă bucur că m-am numărat printre spectatorii prezenți la acel meci. Știi tu, este genul acela de experiență pe care nu o voi uita niciodată.
Meciurile de la Campionatul Mondial de Snooker sunt transmise de Eurosport. Iar dacă te gândești să urmărești meciurile de snooker chiar din Teatrul Crucible, în 1 mai se vor pune în vânzare biletele pentru Campionatul Mondial de Snooker din 2023. Aici.
Recomandările săptămânii:
A fost o săptămână ceva mai liniștită pe piața imobiliară, motiv pentru care rubrica tradițională de știri lipsește din această ediție a newsletter-ului Patru Pereți. Totuși, în aceste zile au apărut câteva reportaje foarte interesante despre o serie de orașe (și orășele) din România, pe care te invit să le citești:
1. Răzvan Filip de la PressOne a făcut un reportaj în “Popești-Leordeni, sudul sălbatic de lângă București”. Pe parcursul documentării a găsit, de exemplu, “blocuri înghesuite unele în altele și înconjurate de betoane, cu aproape zero spațiu verde între ele”, dar și “străzi înguste și aglomerate, trotuare și mai înguste sau chiar inexistente”. Și nu lipsesc nici “străduțe sau alei private blocate de bariere sau porți în toată regulă, multe dintre ele neasfaltate și pline de gropi care se inundă la prima ploaie mai serioasă”.
2. Nicoleta Rădăcină de la DoR a petrecut două săptămâni în Reșita, un oraș considerat “mort după ce industria metalurgică a decăzut, tinerii au plecat, iar vârstnicii au rămas cu nostalgia Reșiței care producea locomotive, căi ferate sau chiar armament”. Și totuși, Nicoleta a descoperit că noua administrație publică din Reșita își propune să construiască “cea mai lungă tiroliană din Europa de Est, un mall, un parc acvatic, infrastructură electrică de transport și un funicular convertit în pod pietonal”. Reșita SRL.
3. Arhitectul Tudor Popa scrie în newsletter-ul Orașul despre proiectul construcției unei promenade pe malurile Râului Cibin din Sibiu. “Un proiect ce îmi dă emoții este construcția promenadei pe malurile Cibinului, devenită între timp o simplă pistă de biciclete ce tranzitează orașul dintr-un capăt în celălalt, pe malurile râului Cibin. Proiectul îmi dă emoții nu doar prin faptul că sunt aproape sigur că va afecta rădăcinile sălciilor (ceea ce va duce în timp la dispariția multora dintre ele) dar mai ales pentru că este o amenajare ireversibilă, ce nu mai poate fi regândită pe viitor, dat fiind cantitatea de beton turnat în pământ (vorbim, totuși, de 4.049 de mc. de beton)”.
Orașul este un newsletter local despre Sibiu la care îți recomand să te abonezi pentru a afla săptămânal informații despre diverse proiecte de dezvoltare urbană desfășurate în oraș. L-am descoperit recent și mă bucur să observ creșterea numărului de newslettere locale din România. Un alt newsletter local la care îți recomand să te abonezi este Iașul Nostru, dezvoltat de Alex Enășescu.
PS: În cazul în care primești acest newsletter de două ori, motivul este legat de un bug existent în platforma Substack, despre care dezvoltatorii susțin că l-au rezolvat deja.