Un an de Patru Pereți
Cu ocazia împlinirii unui an de Patru Pereți îți spun câți abonați sunt, cât de citite sunt newsletterele și ce trafic generează din Google. Plus 4 motive să dezvolți un newsletter pe Substack.
Salut și bine te-am găsit la o nouă ediție a newsletter-ului Patru Pereți. Este o ediție complet atipică pentru că se împlinește un an de la primul newsletter Patru Pereți, pe care l-am trimis către abonați în 20 octombrie 2021.
Vreau să sărbătorim împreună primul an de Patru Pereți cu un exercițiu de transparență. În newsletter-ul de astăzi vei afla detalii inedite despre cum a crescut numărul de abonați, cât de citite sunt newsletterele, dar și motivele pentru care mă bucur că am ales să dezvolt Patru Pereți pe platforma Substack în loc de Mailchimp.
Dar înainte de asta, îți mulțumesc că ești abonat la newsletter-ul Patru Pereți, indiferent dacă ești prin zonă de la prima ediție sau abia ai descoperit acest produs.
Patru Pereți este un newsletter săptămânal cu informații utile despre ce se întâmplă între patru pereți, de orice fel ar fi ei: locuințe, clădiri de birouri, hoteluri, stadioane, uzine sau mașini. Patru Pereți ajunge în inbox-ul tău în fiecare miercuri cu un click pe butonul de mai jos:
Câți abonați are Patru Pereți?
În 17 octombrie, ziua în care scriu acest newsletter, Patru Pereți are 1469 de abonați. Am început cu câteva mesaje către prieteni apropiați, care au acceptat să se aboneze la Patru Pereți fără să aibă habar ce-i așteaptă. Apoi am ajuns la 20 de abonați după ce am anunțat lansarea newsletter-ului pe Facebook și la 90 de abonați după ce Mircea Meșter a scris despre Patru Pereți pe Facebook.
Așa cum probabil observi, graficul de mai sus scoate în evidență câteva ocazii în care numărul de abonați a crescut brusc. Există o explicație pentru fiecare dintre ele:
ianuarie 2022: de la 229 la 511 abonați într-o singură zi, după ce newsletter-ul Patru Pereți s-a numărat printre cele 11 newslettere românești recomandate de Oana Filip în newsletter-ul Concentrat publicat de Decât o Revistă.
mai 2022: de la 720 la 808 abonați într-o singură zi după ce newsletter-ul Patru Pereți a fost menționat din nou în Concentrat de Mirela Amarie.
septembrie 2022: de la 1130 la 1303 de abonați în câteva zile după ce Sorana Stănescu a recomandat newsletter-ul Patru Pereți cu ocazia lansării propriului ei newsletter, Foaia de observație. A fost singura săptămână în care am publicat două newslettere, unul luni, altul vineri.
octombrie 2022: de la 1347 la 1458 de abonați într-o singură zi după ce newsletter-ul despre rate la dezvoltatori a fost menționat într-una dintre postările lui Vali Petcu de pe blogul Zoso.
De asemenea, în graficul de mai sus poți să observi că, în primele luni, au existat perioade lungi de timp în care numărul de abonați nu a înregistrat nicio creștere. Au fost zile și săptămâni la rând în care nu aveam niciun abonat nou. Totuși, începând din luna mai 2022, au început să apară abonați noi aproape zilnic.
Din păcate, platforma Substack nu oferă informații detaliate despre sursele de unde provin noii abonați. Există doar o estimare a sursei originale pentru fiecare abonat nou, dar aceasta nu este mereu una corectă. Știu însă că, de-a lungul timpului, newsletterele Patru Pereți au mai fost menționate și în newsletter-ul Povești din Sport scris de Andreea Giuclea, în newsletter-ul Meșter în Mașini, într-un articol despre revista presei de pe Hotnews sau în newsletter-ul publicat de PressOne. Foarte posibil să existe mențiuni și prin alte părți.
Și mai am o statistică interesantă la capitolul ăsta: de la lansarea Patru Pereți și până acum s-au dezabonat în total 88 de cititori. Concret, asta înseamnă că, pe parcursul acestui an, doar 5.6% dintre cei care s-au abonat au apăsat, la un moment dat, butonul de unsubscribe.
Cât de citite sunt newsleterele Patru Pereți?
newsletterele Patru Pereți au avut un open rate cuprins între 52% și 72%. Asta înseamnă că fiecare newsletter a fost deschis cel puțin o dată de mai mult de jumătate dintre abonații de la momentul respectiv. Procentul a fost mai mare la început, când numărul de abonați era mic, iar în ultimele luni este preponderent între 52% și 60%.
în general, un newsletter generează un număr total de afișări ușor mai mare decât numărul total de abonați. Asta se întâmplă pentru că există numeroși abonați care deschid un mail de 2-3 ori, de multe ori în zile consecutive, comportament pe care l-am observat prin sondaj aleatoriu (Substack nu oferă statistici detaliate despre asta).
newsletterele care sunt recomandate ocazional de anumite publicații ajung la afișări de peste 5 ori mai mari decât numărul de abonați. Cel mai recent exemplu este newsletter-ul despre rate la dezvoltator, care are până în prezent peste 8200 de afișări, dintre care estimez că peste 5000 de afișări provin de la articolul publicat de Vali Petcu (spun că “estimez” pentru că Substack nu oferă statistici detaliate despre sursa traficului).
Bănuiesc că open rate-ul real este chiar mai mare decât acel minim 52% pe care l-am înregistrat până acum, pentru că unii clienți de mail nu permit contorizarea deschiderilor. Pot să-ți confirm că un cititor cu iPhone care a deschis toate newsletterele pe telefon este afișat în statisticile Substack cu open rate 0.
Ce trafic are site-ul Patru Pereți?
Traficul zilnic de pe site-ul Patru Pereți, care găzduiește toate newsletterele Patru Pereți, variază extrem de mult, pentru că newsletter-ul apare doar în zilele de miercuri. Acesta este motivul pentru care graficul sugerează un spike de trafic la fiecare 7 zile (un mail deschis în clientul de mail este echivalentul unei afișări pe site).
Substack nu oferă date despre numărul de vizitatori unici, ci doar despre numărul total de afișări. În mod natural, afișările au crescut treptat, pe măsură ce numărul de abonați a crescut. Recordul a fost de 4793 afișări în 13 octombrie.
O observație importantă este că, de câteva săptămâni, Patru Pereți generează peste 200 de afișări pe zi în zilele în care nu public newsletter, iar acestea provin în mare parte din Google, subiect la care voi reveni puțin mai târziu.
Din păcate, statisticile despre sursele traficului sunt eronate. De exemplu, Substack susține că zoso.ro mi-a livrat numai 20 de afișări și că aproape 23000 de afișări sunt de la oameni care au intrat direct pe patrupereti.ro. Bănuiala mea este că o mare parte din traficul direct provine, de fapt, de pe alte site-uri sau din alte newslettere.
De ce am ales Substack în loc de Mailchimp
Când am decis să dezvolt un newsletter am luat în calcul două opțiuni pentru platformă: Substack și Mailchimp. Nu este momentul potrivit să fac o comparație directă între cele două platforme, însă îți pot oferi 4 argumente pentru care mă bucur că am ales Substack.
am dezvoltat newsletter-ul pe propriul meu domeniu. Standard, un newsletter dezvoltat pe Substack este disponibil la adresa numenewsletter.substack.com, însă Substack oferă opțiunea de a găzdui newsletter-ul pe propriul tău domeniu în schimbul unei taxe unice de 50 de dolari. Asta mi-a permis să dezvolt Patru Pereți pe patrupereti.ro, un domeniu mult mai ușor de reținut și care inspiră mai mult profesionalism decât un subdomeniu pe Substack.
newsletter-ul are un homepage foarte asemănător cu cel al unui blog găzduit pe Wordpress: practic, este ușor să citești Patru Pereți chiar dacă nu ești abonat la newsletter, pentru că intri pe site și ai o listă cronologică a tuturor newsletterelor publicate până acum. Mailchimp îți oferă posibilitatea să citești newsletterele pe un site, însă acestea sunt prezentate sub forma unei liste banale de link-uri, fără niciun fel de design sau formatare specifică.
newsletter-ul generează trafic din Google: inițial, singurul meu obiectiv a fost ca newsletter-ul să fie citit pe mail de către abonați. Totuși, după circa 6 luni de la lansare, newsletter-ul a început treptat să genereze trafic din Google, în special ca urmare a faptului că este disponibil sub formă de site pe propriul domeniu cu un concept asemănător unui blog. Traficul din Google îmi permite să ajung la viitori cititori fără costuri suplimentare și să măresc astfel baza de abonați în mod natural. De fapt, cred că aceasta este principala explicație pentru care acum primesc aproape zilnic abonați noi. În graficul de mai jos poți să observi cum a evoluat traficul zilnic din Google în acest an, cu efort aproape zero din partea mea:
În plus, newsletter-ul despre rate la dezvoltatori a ajuns și pe Discover, homepage-ul cu recomandări de știri pe care Google îl afișează când deschizi browserul Chrome de pe mobil, iar acolo a generat aproape 900 de click-uri la peste 11000 de afișări.
rețea internă de recomandări: Substack a dezvoltat o funcție de recomandări prin care, atunci când te abonezi la Patru Pereți, primești automat și sugestii de abonare la o serie de newslettere pe care le-am ales eu pentru că le citesc și îmi plac. În plus, aceste recomandări sunt vizibile permanent și pe site-ul Patru Pereți. Statisticile spun că această funcție, care nu există pe Mailchimp, are potențialul de a genera cele mai multe noi abonări la un newsletter. De exemplu, 26% dintre abonații Patru Pereți provin de la 6 newslettere Substack care au recomandat la rândul lor Patru Pereți.
Așa cum poți observa în imaginea de mai jos, 48% dintre noii abonați erau deja abonați la un alt newsletter dezvoltat pe Substack, în timp ce 28% au ajuns pe Patru Pereți prin sistemul de recomandări sau prin diverse alte unelte de promovare gestionate de Substack. Doar 23% dintre abonații Patru Pereți nu erau abonați la un alt newsletter dezvoltat pe Substack. Cât despre cei 4 abonați “importați”, aceștia sunt singurii abonați pe care i-am adăugat manual înainte de lansarea newsletter-ului, dintre prietenii apropiați.
Concluzia este că 76% dintre abonații Patru Pereți provin, într-o formă sau alta, din ecosistemul Substack. Iar feeling-ul meu este că acest ecosistem va deveni și mai important în următoarea perioadă. O astfel de funcție de recomandări nu există - sau cel puțin nu știu eu să existe - pe Mailchimp.
Îți place newsletter-ul Patru Pereți? Producția unui astfel de conținut necesită timp prețios pentru documentare și redactare. Cu numai 10 lei pe lună ai șansa să contribui direct la producția de conținut de calitate pe Patru Pereți.
Cam asta este povestea newsletter-ului Patru Pereți după primul an de existență. Sentimentul pe care îl am după ce am analizat toate aceste date este că Patru Pereți are potențial să crească și mai mult ca număr de abonați, ca open rate și ca trafic pe site. Așa că am încredere că “raportul de activitate” pe care îl voi scrie la doi ani de Patru Pereți va avea cifre și mai frumoase.
Până atunci, pentru a îmbunătăți calitatea conținutului, m-ar ajuta foarte mult să știu părerea ta despre newsletter-ul Patru Pereți. Așa că, dacă ai câteva minute în plus, te rog să-mi dai un reply la acest mail cu feedback-ul tău despre Patru Pereți: ce-ți place, ce nu-ți place, ce subiecte ți-au plăcut cel mai mult, ce subiecte au fost inutile pentru tine, despre ce vrei să citești în următoarele ediții, ce sfaturi ai pentru mine sau orice altă idee care poate fi relevantă. Mulțumesc!
Mi-au placut toate articolele informative despre piata imobiliara si ce o afecteaza, si articolele long form, despre aceleasi lucruri. Nu am citit nimic din ce ai postat si nu tinea de imobiliare ci de altceva, nici macar cele despre arhitectura unui anumit obiectiv nu m-au interesat. Practic eu il vad ca un NL profesionist si bine documentat, care educa si informeaza pe acei ~50% din romani care vor sa isi cumpere un apartament, casa, teren sa construiasca pe el, etc. Si as gasi subiecte pentru long form din intrebarile cititorilor sau chiar ale unor necunoscuti privind subiectul. De exemplu eu am acum doua prietene care ma intreaba tot felul de chestii la care nu stiu sa le raspund: "Merita sa cumpar acum in conditiile actuale, un apartment pe credit imobiliar care sa se plateasca din chirie sau mai astept pana la anul?", Sa cumpar in Bucuresti sau in Timisoara, Brasov, Iasi, restul oraselor universitare?", "Sa cumpar in Romania sau in Portugalia, Spania unde am vazut ca se muta multi romani si pot sa il inchiriez pe mai multi bani?", "Sa il inchiriez pe airbnb sau long term sau il dau unei agentii?", "Cum gasesc o oferta buna pe piata imobiliara?", "Si cum imi dau seama ca este o oferta buna?", "De ce escrocherii sa am grija sa ma feresc?", etc. si mi se par niste subiecte de interes foarte general. In rest toate bune, te citesc cu drag in continuare.