Programul Casa Verde Fotovoltaice oferă 30.000 de lei pentru cumpărarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unei baterii de stocare, iar contribuția beneficiarului este de 3.000 lei.
Poți să aplici, dar formularea din ghidul de finanțare mi se pare interpretabilă.
Articolul 16 din ghidul de finanțare, litera e, punctul iv spune că imobilul pe care se implementează proiectul „nu este înregistrat ca sediu sau punct de lucru al unei entități care desfăşoară activităţi economice; poate fi eligibil solicitantul care prezintă dovada contorizării separate sau adresă de la instituțiile abilitate conform căreia la respectiva adresă nu se desfășoară activități economice”.
Ce înțeleg eu din asta: poți depune dosarul dacă adaugi un document care să ateste că nu se desfășoară activități economice la adresa respectivă. Totuși, acel „poate fi eligibil” este interpretabil, în sensul că funcționarul poate decide dacă ești sau nu eligibil. Dacă scria „este eligibil” era cert că dosarul este aprobat dacă demonstrezi că nu desfășori activitate economică la adresă.
Daca imobilul este declarat sediu social ptr un SRL (nu desfășoară activități economice acolo și nu decontează cheltuieli) este posibil sa aplici?

Mulțumesc!