

Discover more from Patru Pereți
Patru Pereți #12: Povestea Hanului Solacolu și prima ușă inteligentă pentru clădiri rezidențiale
Astăzi descoperi cum au ajuns doi frați bulgari să construiască un han în Bucureștiul anului 1859 și ce ne rezervă viitorul în privința ușilor de intrare inteligente cu Wi-Fi și aplicații mobile.
Salut și bine te-am găsit la o nouă ediție a newsletter-ului Patru Pereți! O să încep acest newsletter ușor atipic, pentru că de la ediția precedentă din urmă cu o săptămână numărul de abonați a crescut brusc de peste două ori.
Dacă Patru Pereți #11 s-a trimis la 229 de persoane, Patru Pereți #12 ajunge în inbox-urile a 570 de oameni. Practic, baza de date a crescut cu 149%. Nu, nu am cumpărat adrese de email la kilogram pentru acest newsletter, ci am beneficiat de o recomandare din partea Oanei Maria Filip, care a inclus Patru Pereți într-o listă de 12 newslettere românești în cadrul newsletter-ului Concentrat produs pentru publicația Decât o Revistă.
Dacă ești unul dintre cei care s-au abonat la Patru Pereți pe baza recomandării din Concentrat, îți mulțumesc pentru încrederea acordată și sper să mă ridic la înălțimea așteptărilor tale în fiecare newsletter pe care îl vei primi de la mine în fiecare zi de miercuri, la ora 9:00.
Pentru mine, este o onoare ca Patru Pereți să fie menționat alături de newslettere consacrate din online-ul românesc, precum Monday Memo, Revista Pressei, Civilization sau Savantgarde, dar și alături de newslettere mai proaspete pe piață, precum Meșter în Mașini sau Iașul Nostru. O onoare și, în același timp, o responsabilitate în plus de a produce conținut de calitate la fiecare ediție.
Dacă ai ratat această ediție specială a newsletter-ului Concentrat, o găsești aici cu numeroase alte recomandări de newslettere utile, atât românești, cât și internaționale și din universul DoR. Sigur vei descoperi măcar un newsletter potrivit intereselor tale de care nu știai până acum. Pentru un inbox mai fericit.
Înainte să începi lectura, te rog să trimiți acest newsletter prietenilor tăi pe mail, pe Facebook sau pe orice altă rețea socială pe care o folosești. Este important ca informațiile de calitate să ajungă la cât mai multe persoane. Mulțumesc!
Știrile săptămânii
1. Ministerul Energiei a confirmat că mai mulți furnizori de energie electrică, inclusiv un “mare furnizor” pe care evită să-l numească, au emis facturi pentru populație fără să includă plafonarea și compensarea prețurilor stabilite prin lege pentru perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022. (News.ro)
De ce este important: În această perioadă au început să fie emise primele facturi la utilități cu prețuri majorate la energie electrică, însă numeroși clienți au reclamat că valorile pentru compensări sunt infime comparativ cu valoarea finală a facturii. Ministrul energiei recomandă persoanelor aflate în această situație să nu plătească facturile, să solicite recalcularea facturii și, în caz de refuz, să depună o reclamație la ANPC.
2. Consumatorii casnici vor beneficia de TVA de 5% și compensări pentru certificatul verde și bonusul de cogenerare la facturile de energie electrică începând din 1 aprilie 2022. (Digi24)
De ce este important: Actuala lege pentru plafonarea și compensarea prețurilor la utilități este valabilă doar până în 31 martie 2022, în perioada sezonului rece. Noile măsuri ar urma să reducă facturile la energie electrică și în restul anului. Noutățile au fost anunțate verbal de premierul României, însă pentru moment nu există niciun document oficial în acest sens.
3. Regularizarea facturilor la energie electrică și gaze naturale va fi efectuată cel puțin o dată la trei luni. (Avocatnet)
De ce este important: Până acum, fiecare furnizor era liber să aleagă intervalul de timp la care efectuează regularizarea facturilor la utilități, iar în numeroase cazuri aceasta avea loc o dată la 6 luni. Potrivit unei reglementări noi, furnizorii vor fi obligați să efectueze regularizarea facturilor cel puțin o dată la 3 luni. Cel mai probabil, decizia a fost luată pentru a evita situația în care factura de regularizare este mult mai mare decât precedentele facturi, în cazul unor consumuri estimate mult sub valoarea reală.
4. Guvernul a modificat regulile pentru racordarea la rețelele de energie electrică și gaze naturale, iar persoanele fizice vor fi nevoite să suporte parțial costurile. (Economica)
De ce este important: Până acum, persoanele fizice se racordau gratuit la rețelele de energie electrică și gaze naturale, întrucât costurile erau suportate integral de companiile de distribuție, indiferent de distanța față de rețea. Potrivit noilor reguli, de acum înainte distribuitorul va suporta costurile pentru o valoare medie a unui branșament, valoare care va fi stabilită de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În cazul în care valoarea finală a racordării depășește valoarea medie stabilită de ANRE, diferența va fi suportată de client.
5. Banca Națională a României a majorat dobânda de politică monetară de la 1.75% la 2%. (Hotnews)
De ce este important: Creșterea dobânzii de politică monetară va avea ca efect direct creșterea dobânzilor pentru toate creditele populației, indiferent că acestea se calculează pe baza indicelui ROBOR sau IRCC. În funcție de valoarea creditului și de dobândă acestuia, specialiștii estimează că o creștere cu un punct procentual a ratei de dobânda de politică monetară (de la 1.75% la 2.75%, de exemplu) va avea ca efect o creștere a ratei unui credit imobiliar cu 200-300 de lei. Este de așteptat ca BNR să opereze noi majorări ale dobânzii de politică monetară pe parcursul acestui an, în pași de 0.25% sau chiar 0.5%.
6. Ministerul Mediului lucrează la un proiect prin care proprietarii de mașini cu o vechime mai mare de 15 ani vor primi 3000 de lei pentru casarea acestora fără obligația de a achiziționa o mașină nouă. (Profit)
De ce este important: Ministerul Mediului și-a luat angajamentul de a elimina circa 250.000 de mașini vechi de pe piața auto, iar proiectul este o primă măsură concretă în această direcție. Programul va fi practic unul complementar programului Rabla, care va începe în acest an în 4 februarie și care prevede oferirea unui tichet de 7500 de lei la casarea unei mașini cu o vechime mai mare de 8 ani. În cazul Rabla, tichetul trebuie folosit pentru achiziționarea unei mașini noi.
Ai primit acest newsletter de la un prieten? Abonează-te gratuit la Patru Pereți și primești în fiecare zi de miercuri un astfel de conținut editorial direct la tine în inbox:
Povestea Hanului Solacolu din București
Primăria Capitalei a anunțat că va începe lucrările de restaurare la Hanul Solacolu, una dintre clădirile-simbol ale Bucureștiului, situată pe Calea Moșilor 134-134A. În prezent, clădirea este într-un stadiu avansat de degradare, iar obiectivul principal este ca Hanul Sonacolu să fie transformat într-un spațiu cultural. Ca în imaginea de mai jos:
Context istoric
Suntem în anul 1859. Alexandru Ioan Cuza este ales prin vot drept conducător în Moldova (5 ianuarie) și, câteva săptămâni mai târziu, în Țara Românească (24 ianuarie), cu permisiunea Marilor Puteri. Cuza devine astfel domnitorul Principatelor Unite, care vor adopta oficial numele România în 1862.
Între timp, la sud de Dunăre, populația bulgară se află sub ocupația directă a Imperiului Otoman de la sfârșitul secolului al XIV-lea. După aproximativ 500 de ani în care s-au confruntat cu suprimarea propriei culturi și islamizarea parțială, bulgarii încep treptat să aibă aspirații la independență, influențați puternic de Iluminismul din Europa de Vest, dar și de Unirea Principatelor de la nord de Dunăre.
Un adăpost pentru revoluționarii bulgari
Printre bulgarii cu astfel de aspirații se numără și frații Solacoglu. Originari din Sviștov, un oraș din nordul Bulgariei poziționat vis-a-vis de Zimnicea, aceștia trăiesc însă în Țara Româneasca și se ocupă cu diverse afaceri. În 1859, la scurt timp după Unirea Principatelor, frații decid să construiască o fabrică de paste făinoase pe Strada Moșilor. Planurile lor prevăd însă ca noua construcție să aibă și rol de locuință pentru familiile fraților, dar și camere pentru cazarea negustorilor. Din punct de vedere arhitectural, clădirea păstrează numeroase elemente tradiționale, însă introduce și o serie de elemente occidentale.
Așa apare Hanul Solacoglu, devenit ulterior Hanul Solacolu. Vestea apariției noii fabrici de paste făinoase cu rol de han ajunge rapid inclusiv la sud de Dunăre. Iar frații Solacoglu îi primesc cu brațele deschise pe o serie de revoluționari bulgari, nevoiți să părăsească pământurile natale din cauza otomanilor.
Printre ei se numără Liuben Caravelov, președintele Comitetului Central Revoluționar, care tipărește publicațiile în limba bulgară “Libertate” și “Indepedența” la o tipografie improvizată chiar în incinta Hanului Solacolu. De altfel, la han există și în prezent o placă comemorativă care menționează acest lucru.
Mai târziu, în 1967, revoluționarul și poetul Hristo Botev (în București există și o stradă cu acest nume care se intersectează cu Calea Moșilor) tipărește aici ziarele “Drapelul” și “Cuvântul emigranților bulgari”.
Probabil însă că cel mai însemnat oaspete din istoria hanului este Vasil Levski, liderul insurgenței bulgăre împotriva Imperiului Otoman.
Decăderea
Hanul Solacolu continuă apoi să primească oaspeți până spre sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, când clădirea este incendiată. După preluarea puterii de către regimul comunist, clădirea este naționalizată și transformată în locuință socială și, în absența lucrărilor de reabilitare, începe să se degradează încet, dar sigur. După Revoluție, clădirea este ocupată ilegal de oameni ai străzii, iar în 2003 este retrocedată urmașilor fraților Solacoglu. Noii proprietari susțin însă că nu au fonduri pentru reabilitarea clădirii, motiv pentru care Primăria Capitalei decide în cele din urmă să o răscumpere cu scopul de a o reabilita și transforma într-un spațiu cultural.
Rămâne de văzut cum și când se va întâmpla acest lucru.
Îți place ce citești? Susține acest proiect editorial printr-o contribuție financiară cu un click pe butonul de mai jos. Tu alegi valoarea contribuției, precum și frecvența acesteia: o singură dată, în fiecare lună sau în fiecare an. Mulțumesc!
Inovația săptămânii: prima ușă inteligentă pentru clădiri rezidențiale
Sunt sigur că ai auzit de multe ori despre conceptul de smart home. În principiu, această noțiune se referă la diverse dispozitive care pot fi controlate prin aplicații software pentru a monitoriza sau automatiza componente esențiale ale unei locuințe. De exemplu, există încuietori inteligente, sonerii inteligente cu camera video, sisteme de iluminare programabile sau aspiratoare-robot.
La târgul de tehnologie Consumer Electronics Show (CES) de la Las Vegas, producătorul de uși Masonite a prezentat oficial prima ușă inteligentă pentru clădiri rezidențiale: Masonite M-Pwr Smart Door.
Hai să disecăm împreună ce dotări are:
ușa în sine este produsă din fibră de sticlă și poate fi comandată într-o largă varietate de culori și finisaje. Pentru că, ce să vezi, oricât de inteligentă este, tot aspectul fizic contează…
ușa poate fi instalată doar de un electrician autorizat, întrucât include un circuit electric care se conectează la sistemul electric al locuinței și la rețeaua Wi-Fi. Acum intră pe Facebook, scrie un status de genul “Știe cineva un electrician bun? Vreau să montez o ușă” și vezi ce reacții primești.
printre dotările disponibile se numără: o sonerie video produsă de Ring, o încuietoare inteligentă cu Wi-Fi și bluetooth produsă de Yale, un senzor de mișcare, un senzor care determină dacă ușa este deschisă sau închisă și un sistem de iluminare LED care se activează pe baza senzorului de mișcare. Hai, curaj, sună la RDS și spune că nu-ți merge Wi-Fi-ul la ușa de la intrare.
ușa include și o baterie pentru ca întregul echipament să funcționeze până la 24 de ore în plus în cazul unei pene de curent. Super! Și dacă pana de curent durează mai mult? Cum, intru cu o bucată de metal numită cheie? Ce-i aia?
pentru a controla funcțiile ușii inteligente ai nevoie de 3 aplicații mobile: aplicația Ring pentru sonerie, aplicația Yale pentru încuietoare și aplicația Masonite pentru setările pentru sistemul de iluminare și notificări pentru a afla când se deschide și închide ușa. Închide ochii și repetă după mine: am nevoie de 3 aplicații mobile. Pentru o ușă.
cu excepția cablurilor electrice, toate componentele ușii inteligente pot fi înlocuite. Pentru că, așa cum spune și Cory Sorice, Chief Innovation Officer la Masonite, “ușa va rezista câteva decenii, dar tehnologia nu”. Și bănuiesc că periodic o să primesc notificări în aplicație că trebuie să chem un băiat să schimbe încuietoarea pentru că “cea mai recentă actualizare software include funcții care îți fac viața mai simplă și mai frumoasă, dar care sunt incompatibile cu hardware-ul tău”. Da, hardware-ul ăla cumpărat acum un an. Cu câteva mii de euro.
o vrei la tine acasă? Vestea bună este că prețul nu a fost comunicat încă, astfel că poți să visezi în continuare. Și, oricum, nici nu e cazul să te trezești din vis, pentru că pentru început instalările se fac doar în clădirile rezidențiale aflate în construcție în cartierul Plaza Midwood din orașul Charlotte din statul american North Carolina. Adică în dreptunghiul ăsta de pe glob. Au și un McDonald’s fără ușă inteligentă, ceea ce s-ar putea să devină ciudat în câțiva ani.
Patru Pereți #12: Povestea Hanului Solacolu și prima ușă inteligentă pentru clădiri rezidențiale
Tare mă bucur să văd cum crește comunitatea românească de pe Substack!
Mulțumesc mult pentru mențiune, Daniel!
Newsletter-ul tău a devenit parte din rutina de miercuri dimineață. Keep it up! We're all in this together! 🙏