Patru Pereți #8: Produse refurbished - aceleași performanțe la un preț mai mic
În ediția de astăzi îți povestesc cum m-am ales cu un laptop refurbished de la Server Config și cum nu am reușit să schimb tastatura defectă de la laptopul vechi.
Salut și bine te-am găsit! În noul număr al newsletter-ului Patru Pereți afli cât de “parșive” sunt contoarele inteligente pentru consumul de energie electrică, dar și experiența pe care am avut-o cu tastatura defectă a laptopului meu.
Și cât de greu este să găsești componente compatibile pentru un produs lansat pe piață în urmă cu 5 ani.
Așadar, să începem.
Înainte să începi lectura, te rog să trimiți acest newsletter prietenilor tăi pe mail, pe Facebook sau pe orice altă rețea socială pe care o folosești. Este important ca informațiile de calitate să ajungă la cât mai multe persoane. Mulțumesc!
1. Proprietarii care folosesc contoare inteligente pentru măsurarea consumului de energie electrică pot fi deconectați de la distanță de la serviciile de energie electrică în cazul în care depășesc consumul aprobat prin avizul tehnic de racordare (ATR). (Profit)
De ce este important: Unii clienți care primesc energie electrică prin intermediul distribuitorului Enel (E-Distribuție Banat, Muntenia și Dobrogea), indiferent de numele furnizorului final de energie, au început să primească notificări prin care sunt informați că vor fi deconectați de la sistem din cauza consumului care depășește valorile menționate în ATR. Pentru a evita deconectarea de la sistem, clienții respectivi au posibilitatea de a scoate din priză aparate de consum cu consum ridicat, iar apoi trebuie să rearmeze contorul inteligent. Enel are un ghid intuitiv pentru rearmarea contorului inteligent pe care îl poți descărca de mai jos:
2. Hotnews a publicat o analiză cu prețurile pe care locuitorii marilor orașe le vor plăti pentru energia termică furnizată în sistem centralizat. (Hotnews)
De ce este important: Creșterea prețurilor la gaze naturale și energie electrică a determinat autoritățile locale să mărească semnificativ prețurile solicitate populației pentru energia termică furnizată în sistem centralizat. Chiar dacă între 25% și 70% din prețul real este subvenționat de primarii, locuitorii marilor orașe se vor confrunta cu creșteri spectaculoase: 50% în Buzău, 40% în Oradea, 33% în Brașov, 31% în Sibiu și 15% în Cluj-Napoca. Pentru București s-a propus creșterea prețului cu 70%.
3. Proiectul imobiliar Cloud9 de pe Șoseaua Pipera din București (lângă DRPCIV) va fi extins cu încă 1300 de apartamente, după ce dezvoltatorul a cumpărat un teren de 85.000 de metri pătrați situat lângă complex. (Profit)
De ce este important: Dezvoltat în special pentru famiile tinere cu venituri ridicate care au locuri de muncă în zona de nord a Bucureștiului, proiectul Cloud9 va include, la finalizare, și spații de birouri și zone rezidențiale.
4. Uniunea Europeană a decis că statele membre vor putea aplica cote reduse de TVA pentru produse care au legătură cu reducerea emisiilor, cum ar fi panouri solare, sisteme de încălzire "verzi" sau biciclete. Pentru ca nouă regulă să intre în vigoare este necesar și acordul Parlamentului European, care ar putea sosi până în martie 2022. (Euractiv)
De ce este important: Conform legislației europene actuale, cota standard de TVA este de minim 15% (în România este 19%), iar cote reduse de TVA (5% sau 9%) pot fi aplicate doar pentru anumite categorii de produse. Includerea panourilor solare și a sistemelor de încălzire "verzi" pe această listă ar trebui să aibă ca efect o reducere a prețurilor pentru aceste produse și, implicit, o creștere a interesului clienților pentru utilizarea acestora, acolo unde este posibil.
5. În partea de sud a Ploiestiului a fost inaugurat la începutul lunii decembrie complexul comercial Prahova Value Centre, care include un hypermarket Carrefour cu galerie comercială și numeroase magazine de fashion. În plus, în imediata apropiere a complexului se construiește proiectul imobiliar Pleiades Residence, care va avea 500 de studiouri duble și apartamente cu 2, 3 și 4 camere. (CPI Imobiliare)
De ce este important: Situat în imediata apropiere a Gării de Sud a orașului, noul proiect rezidențial va permite creșterea atractivității pentru o zonă care rămăsese în paragină în ultimii ani. Proiectul mixt comercial-rezidențial se construiește pe un teren cu o suprafață de 10 hectare care în trecut a aparținut uzinei UPETROM 1 Mai. Înainte de Revoluție, UPETROM 1 Mai a fost al treilea cel mai mare producător de utilaje petroliere din lume, iar numeroși angajați proveneau de la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, aflată de asemenea în apropiere.
6. Probabil nu te gândești niciodată câtă muncă este în spatele subtitrărilor sau dublajului atunci când urmărești un film pe Netflix între pereții casei tale, însă lucrurile sunt pe punctul de a se schimba radical. În viitor, sutitrarile pentru filme ar putea fi înlocuite de voci sintetizate generate pe calculator și antrenate prin algoritmi de inteligență artificială. (Axios)
De ce este important: Serviciile de steaming folosesc în prezent metoda subtitrărilor sau a dublajului cu actori pentru producții non-americane de succes precum “Squid Game” (Coreea de Sud) sau “La Casa de Papel” (Spania). Totuși, pentru producătorii mai mici de filme, costurile pentru subtitrări sau, mai ales, pentru dublaj sunt semnificative, întrucât presupun angajarea unor actori. Tehnologiile de sintetizare a vocii prin inteligență artificială vor permite acestor studio-uri mai mici să realizeze dublajul pentru o producție fără să mai aibă nevoie de actori care să interpreteze cât mai bine personajele originale. Un prim serviciu de acest gen a fost lansat de Veriton și se numește MARVEL.ai.
Ai primit acest newsletter de la un prieten? Abonează-te gratuit la Patru Pereți și primești în fiecare zi de miercuri un astfel de conținut editorial direct la tine în inbox:
Analiza săptămânii: Produse refurbished - aceleași performanțe la un preț mai mic
Acum câteva luni am observat că tasta săgeată jos a laptopului meu Asus Zenbook UX305UA funcționează intermitent, cam cum funcționează semafoarele pe galben intermitent. Ba merge, ba nu merge. Într-un interval de câteva zile, tasta în cauză a cedat complet. M-am adaptat rapid să folosesc laptopul și fără tasta buclucașă, chiar dacă era utilă în multe situații.
Prin noiembrie, într-o seară de sâmbătă, când corectam un articol pentru Autocritica despre road trip-ul Made in Romania, am observat că din multe cuvinte lipsea litera t. Mi-am dat seama rapid că litera t are același comportament ca tasta săgeată jos. Și că, într-un interval de câteva zile, voi rămâne complet fără t.
În fine, am corectat (cu greu) articolul și l-am anunțat pe Mircea Meșter că articolul este gata. Ah, și pentru că mă macina gândul că încă îmi lipsesc niște “t”-uri prin text, i-am scris exact asta:
“Mie aparen nu prea îmi mai merge liera t pe tasaură.”
Replica a venit extrem de prompt. Nu, nu mă refer că Meșter mi-a aruncat rapid niște emoticoane vesele după mesajul “Bă, dacă ai terminat articolul, suntem ok”. Mă refer la faptul că, exact 25 de minute mai târziu, același Meșter mi-a scris:
“Trimite Server Config luni un laptop. Dă-mi adresa”.
Un laptop de la Server Config
Server Config este un magazin online de echipamente IT refurbished și unul dintre partenerii tradiționali ai publicației Autocritica. Băieții susțin, printre altele, road trip-urile Autocritica, podcastul Autocritica, dar și mediul înconjurător, pentru că laptopurile refurbished pe care le comercializează contribuie la reducerea cantității de deșeuri electronice. Și nu comercializează doar laptopuri refurbished, ci și alte echipamente IT, precum stații grafice profesionale.
Server Config a trimis laptopul luni, iar marți dimineață, adică 24 de ore mai târziu, a ajuns în brațele mele. Este vorba despre un laptop Dell Latitude 7400 cu carcasă din aluminiu, ecran touch de 14 inch, procesor Intel Core i7, 16 GB RAM și SSD de 256 GB. Este un laptop refurbished, care arată ca nou, cu excepția unor mici urme de uzură vizibile mai ales cu lupa. Și îmi place pentru că, pe lângă performanțele foarte bune, este ușor de transportat datorită celor 1.38 kilograme. Bine, bine, încărcătorul mai adaugă lejer 200-300 de grame, dar noul meu Dell rămâne un laptop ușor.
Iar acum, la aproape o lună de când folosesc Dell Latitude 7400, pot să confirm că este extrem de silențios aproape în permanență, cu mențiunea că în 90% din timp folosesc laptopul să redactez articole, să învăț să scriu cod, să navighez în browser și să mă uit ocazional pe Youtube. Înainte de achiziție aveam însă unele dubii în privința acumulatorului de 60 Wh, pentru că nu știam cum a fost folosit anterior. Ei bine, autonomia îmi permite să lucrez lejer 7-8 ore înainte de a pune laptopul la încărcat.
Care-i treaba cu produsele refurbished?
E foarte simplu, să știi. Practic, principalul avantaj al unui astfel de produs refurbished este costul mai mic de achiziție comparativ cu un laptop nou. Iar Server Config testează riguros produsele înainte de a le expedia către clienți, ceea ce înseamnă că performanțele laptopului refurbished vor fi similare cu performanțele unui laptop nou cu specificații asemănătoare.
Drept dovadă, Server Config oferă o perioadă de garanție de cel puțin 2 ani care poate fi extinsă până la 5 ani. În cazul acumulatorului, garanția este de 3 luni.
Cu ocazia asta am aflat și că laptopurile refurbished de la Server Config pot veni la pachet cu Windows 10 Pro for Refurbished PCs, o versiune de Windows dedicată pentru astfel de dispozitive care costă atât de puțin încât, dacă mă întrebi pe mine, nici nu merită să comanzi un laptop refurbished fără el.
În cazul meu a fost simplu, pentru că știam exact ce tip de laptop îmi doresc pentru activitatea de zi cu zi. În cazul tău, lucrurile s-ar putea să fie mai complexe, însă nu-i nicio problemă. Serios. Explică-le oamenilor de la Server Config ce faci cu laptopul și ce buget ai, iar ei îți vor recomanda produsele potrivite în funcție de nevoile tale.
Ce s-a întâmplat cu Zenbook-ul fără taste funcționale?
Până să primesc noul laptop de la Server Config am căutat diverse soluții pentru a repara tastatura deja “vechiului” laptop Zenbook. Am încercat practic toate soluțiile software găsite pe internet, în speranța că este un bug de la drivere sau pur și simplu un blocaj de natură software.
Întrucât nu a fost cazul, în ziua de luni care a urmat am mers cu laptopul la service-ul OnLaptop din București, care susține pe site-ul oficial că 90% dintre reparații sunt realizate în aceeași zi. Am prezentat problema, am lăsat laptopul în service, iar două ore mai târziu am fost informat că este o defecțiune la tastatură și că aceasta trebuie înlocuită cu una nouă. N-o să uit prea curând mesajul încurajator de la celălalt capăt al firului:
“99% este gata astăzi. Vă sunăm noi când puteți veni să-l luați”.
Doar că ziua de luni a trecut fără niciun apel de la OnLaptop. Marți seară am sunat eu să întreb de sănătate, iar singurul răspuns pe care l-am primit a fost “laptopul este în lucru”. Și uite așa s-a făcut vineri și, puțin după prânz, am sunat din nou: “Astăzi este gata”. Hmm.
Și ce să vezi, oamenii chiar m-au sunat vreo două ore mai târziu. Doar că…
“Știți, a apărut o problemă. Laptopul are tastatură US, iar noi avem doar tastatura UK. Putem să o înlocuim, dar trebuie să schimbăm și touchpad-ul complet funcțional cu unul nou care este argintiu în loc de negru. Și vă costa și 450 lei în plus”.
Evident, am zis pas și am luat laptopul înapoi exact așa cum l-am dus, cu tastatură defectă. Pot să înțeleg că nu au tastatură US pentru modelul meu de laptop, dar nu pot să înțeleg de ce nu mi-au comunicat asta din prima zi și au preferat să amâne până când am insistat eu să obțin informații.
Alte încercări
Lunea care a urmat am sunat la serviciul de relații cu clienții de la Asus, dar am fost surprins când mi s-a transmis că, pentru problema mea specifică, să iau legătura cu service-ul autorizat Asus în România. Adică cu Depanero. Mai bine nu. De ce? Așa, preventiv.
Acestea fiind zise, m-am gândit să caut o tastatură US pentru laptopul meu la magazinele online care comercializează componente, în ideea ca apoi să merg la un service să o înlocuiască. Ei bine, am găsit tastatura UK în stoc la aproape toate magazinele la care am căutat, însă tastatura US nu este disponibilă pe nicăieri. Am găsit-o listată doar pe Power Laptop, cu mențiunea “momentan indisponibil”.
Oarecum dezamăgit, dar totuși optimist, i-am contactat pe oamenii de la Power Laptop să întreb în cât timp estimează că ar putea primi componenta în cazul unei comenzi ferme. Doar că oamenii au insistat că, înainte de orice comandă, să desfac laptopul și să se le spun codul menționat pe panglica tastaturii, pentru a fi sigur-siguri că vor comanda tastatura US care îmi trebuie. Drăguț din parte lor, doar că intuiția îmi spune că, dacă desfac laptopul, sunt șanse mari să nu reușesc să-l montez la loc așa cum trebuie și să devină complet inutilizabil.
Așa că, cel puțin pentru moment, Asus Zenbook UX305UA se odihnește frumos într-un dulap. Merită din plin după ce l-am folosit circa 10 ore pe zi timp de 5 ani și 5 luni fără niciun fel de defecțiune hardware.