De la Casa Braikoff la One Athénée: istoria clădirii construite în 1891
Casa Braikoff este una dintre clădirile simbolice din București și se află în stare avansată de degradare, însă va fi restaurată și va intra în 2026 în circuitul turistic sub numele One Athénée.

Cine a construit Casa Braikoff
Jean Braikoff a fost un industriaș olandez născut la Amsterdam în preajma anului 1830 care s-a implicat în numeroase proiecte de construcție de căi ferate. În anii 1870 s-a mutat în România și a câștigat un contract pentru construcția unui tronson de cale ferată de circa 150 de kilometri între Prunișor (județul Mehedinți) și Vârciorova (județul Caraș-Severin), însă ulterior a intrat în litigiu cu statul român din cauza dificultăților terenului din regiune.
În preajma anului 1880 s-a mutat în București împreuna cu soția Maria Widacovich, iar în 1881 a cumpărat cu 30.000 de lei de la Maria Slătineanu un teren situat în Piața Episcopiei. Scopul? Să construiască o casă cu o suprafață de 2.240 metri pătrați care la parter să aibă spații comerciale.
Autorizația de construire a fost eliberată abia în 1891, adică un deceniu mai târziu, ca urmare a faptului că reprezentanții Primăriei se temeau că spațiul comercial de la parter urma să „murdărească” spațiul public.
Patru Pereți este un newsletter despre piața imobiliară în care public periodic povești despre clădiri celebre din România și nu numai. Abonează-te și primești poveștile la tine în inbox.
Proiectul Casei Braikoff
Proiectul casei a fost coordonat de arhitectul elvețian Elisée Berthet, care printre altele și-a pus semnătura în 1894 și pe Casa Ghika-Grădișteanu de pe Calea Victoriei din București. Pentru proiectul Casei Braikoff, Berthet s-a bazat însă pe schițele realizate anterior de arhitectul Henri de Wurmb, care s-a ocupat, printre altele, de extinderea clădirii din București cunoscute drept Hotel Capitol.
Planul Casei Braikoff a fost reprezentat de o clădire construită în forma literei V. Una dintre laturi este pe Strada Episcopiei, în timp ce cealaltă latură este pe fosta Stradă Corabiei, care astăzi poartă numele fostului premier francez Georges Clemenceau. În acte, clădirea apare în prezent la adresa Georges Clemenceau 2 și este poziționată între Calea Victoriei și Bulevardul Nicolae Bălcescu.
Casa Braikoff are subsol, parter, două etaje și mansardă, iar exteriorul a fost decorat cu diverse busturi, vase clasicizante și elementele vegetale, însă multe dintre acestea au fost deteriorate de-a lungul timpului de cutremure sau incendii. La interior, apartamentele au fost decorate pe tavan cu diverse ornamente și scene din natură.

După finalizare, Jean Braikoff a locuit într-unul dintre apartamentele casei împreună cu soția Maria și cei doi copii, Jean Victor și Theodor, iar în alte apartamente s-au mutat rude ale acestuia. O bună parte din spațiul de la parter al clădirii a fost închiriat ca sediu pentru diverse instituții ale statului, inclusiv Ministerul Justiției.
În 1900, Braikoff i-a donat casa soției sale, iar ulterior cei doi fii moștenitori au decis să o vândă la finalul anilor 1920.
De-a lungul timpului, în această clădire au avut sediul și companii private, inclusiv companiile aeriene Lufthansa și Air France, iar după cutremurul din 1977 clădirea a fost reabilitată de statul român și a găzduit Institutul de Modă IMOD, care făcea parte din Ministerul Industriei Ușoare.

Casa Braikoff devine One Athénée
În 1989, clădirea a fost afectată parțial de un incendiu și ulterior a intrat în stare de degradare, iar în 2021 a fost cumpărată de dezvoltatorul imobiliar One United Properties cu 4,9 milioane de euro.
La vremea respectivă, reprezentanții One United Properties au anunțat că intenționează să restaureze clădirea și să-i schimbe numele în One Athénée, datorită faptului că se află în imediata apropiere a Ateneului Român.
Proiectul de restaurare are costuri estimate la 21 de milioane de euro și prevede amenajarea unor spații comerciale la parter și primul etaj și 10 apartamente la etajul 2 și mansardă.
One United Properties a obținut autorizația de construire pentru lucrările de restaurare în prima parte a anului 2023, iar publicația Profit a anunțat în ianuarie 2025 că omul de afaceri George Brăiloiu a semnat o promisiune de vânzare-cumpărare cu One United Properties în valoare de 24 de milioane de euro. Informația nu a fost încă confirmată public de One United Properties.
George Brăiloiu este proprietarul companiei Dokia Capital cu activități bazate pe tehnologia blockchain, al trader-ului de energie KDF Energy aflat în insolvență din 2017 și al companiei aeriene Dokia Air cu care operează zboruri private la cerere. El a devenit cunoscut în mediul public în 2011, când a cumpărat la o licitație cu 400.000 de euro manuscrisele filosofului Emil Cioran, pe care ulterior le-a donat Bibliotecii Academiei Române.
Potrivit publicației Profit, Brăiloiu va intra în posesia proiectului One Athénée după finalizarea lucrărilor de restaurare. De asemenea, sursa citată susține că viitorul proprietar intenționează să opereze apartamentele din clădire în regim hotelier și să păstreze spațiile comerciale planificate la parter și etajul 1.
De altfel, tot publicația Profit susține că primul chiriaș va fi compania franceză de fashion Hermès, producătorul mărcii de genți de lux Birkin, care va închiria aproximativ o treime din spațiul comercial.
Lucrările de restaurare la One Athénée sunt programate să fie finalizate la jumătatea anului 2026.
Citește și alte povești despre clădiri celebre din România:
Povestea Hotelului Cișmigiu din București
Povestea Hotelului Dunărea din București
Susține newsletterul Patru Pereți printr-o donație unică sau recurentă.
Ce faină e seria despre clădirile din București!