Patru Pereți #48: Povestea stadionului San Siro din Milano
Stadionul San Siro din Milano are o istorie de un secol, însă construcția care găzduiește 85,000 de fani ai echipelor AC Milan și Inter va fi demolată pentru a face loc unei arene moderne.
Salut și bine te-am găsit la o nouă ediție a newsletter-ului Patru Pereți. Pentru această săptămână am pregătit o poveste despre stadionul de fotbal San Siro din Milano, care urmează să fie demolat pentru a face loc unei arene moderne capabile să genereze mai mulți bani pentru cele două echipe care îl vor utiliza: AC Milan și Inter.
Rămânem apoi la o tematică sportivă pentru o altfel de cronică a finalei câștigate de jucătoarea de tenis Irina Begu în turneul desfășurat săptămâna trecută la București.
Iar în încheiere îți povestesc despre road tripul ROCHARGE 2022 organizat de Autocritica, pentru că joi plec prin țară timp de 9 zile împreună cu alți 21 de jurnaliști și invitați. Motiv pentru care săptămâna viitoare vei primi două newslettere Patru Pereți.
Patru Pereți este un newsletter săptămânal cu informații utile despre ce se întâmplă între patru pereți, de orice fel ar fi ei: locuințe, clădiri de birouri, hoteluri, stadioane sau mașini. Patru Pereți apare în fiecare miercuri și ajunge în inbox-ul tău cu un click pe butonul de mai jos:
Povestea stadionului San Siro din Milano
Până unde merge tradiția? Până unde merge moștenirea culturală a unei construcții, de orice fel ar fi ea? Unde este acea linie fină între istorie și eficiență financiară?
La capătul mai multor ani de analize și planuri, AC Milan și Inter, cele două mari cluburi de fotbal ale orașului Milano, au anunțat în septembrie 2019 că au ales două companii de arhitectură - Populous și Manica / Sportium - pentru proiectarea unui nou stadion comun. Un stadion care să înlocuiască San Siro, o arenă construită în 1926 care nu poate fi însă exploatată financiar în mod corespunzător de cele două cluburi.
În 2020, autoritățile italiene care se ocupă de construcțiile de patrimoniu ale țării au decis că San Siro nu are niciun “interes cultural” pentru Italia și că, prin urmare, nu are niciun motiv să se opună demolării stadionului pentru construcția unuia nou. Astfel că, la sfârșitul anului 2021, cele două cluburi au anunțat că proiectul “The Cathedral” propus de Populous a fost desemnat câștigător pentru noul stadion. În fine, la sfârșitul săptămânii trecute, publicația Gazzetta dello Sport a anunțat că AC Milan și Inter au decis ca San Siro să fie demolat la sfârșitul sezonului 2026-2027, în timp ce lucrările la noua arenă vor începe în 2024.
Inaugurarea din 1926 cu 35,000 de locuri
Stadionul San Siro a fost construit într-un interval de numai 13 luni, între august 1925 și septembrie 1926, la inițiativa lui Piero Pirelli, președintele clubului AC Milan și fiul fondatorului producătorului de anvelope Pirelli. Fan înfocat al fotbalului englez, Pirelli a impus cerințe stricte inginerului Alberto Cugini și arhitectului Ulisse Stacchini, cel care se ocupase și de gara centrală din Milano. Astfel, stadionul urma să aibă patru tribune separate și să fie construit fără pistă de atletism, pentru ca fanii să fie cât mai aproape de teren. Capacitatea inițială a stadionului a fost de 35,000 de locuri, iar acesta a fost inaugurat cu un meci amical între AC Milan și Inter.
În 1935, primăria orașului Milano a cumpărat stadionul și, ca urmare a popularității în creștere a echipei AC Milan, a decis să extindă arena prin montarea unor “tribune” de formă curbată care să unească cele patru tribune originale, astfel că noua capacitate a fost de 55,000 de locuri.
Nici asta nu a fost însă suficient pentru a acomoda toți fanii echipei milaneze, mai ales că după anul 1945 arena a început să fie folosită și de rivalii de la Inter, pe baza unui acord cu AC Milan. Astfel, în 1955, San Siro a primit un al doilea inel de tribune, care se sprijină pe o structură de beton care o acoperă parțial pe cea veche. În urma acestui upgrade, capacitatea stadaionului a crescut la 85,000 de spectatori, dintre care 60,000 pe scaune. Una dintre noutățile arhitecturale ale vremii a fost că accesul la al doilea nivel se făcea pe scări în formă de spirală.
Doi ani mai târziu a fost montat primul sistem de iluminare pentru ca meciurile să poată avea loc și seara, iar în 1967 și-a făcut apariția și prima tabelă electronică. În 1980, stadionul a primit numele oficial Giuseppe Meazza, după numele unui fotbalist care a câștigat două titluri mondiale cu naționala Italiei și care a jucat de-a lungul carierei la ambele cluburi.
Cea mai amplă extindere: 85,700 de locuri în 1990
Cea mai recentă și, în același timp, cea mai amplă renovare a stadionului a avut loc în 1990 pentru Cupa Mondială găzduită de Italia, iar proiectul a fost gestionat de arhitecții Giancarlo Ragazzi și Enrico Hoffer și inginerul Leo Finzi. Lucrările de recondiționare au prevăzut instalarea unui al treilea nivel de tribune pentru creșterea capacității totale la 85,700 de locuri, dar și montarea unui acoperiș care să adăpostească toți spectatorii de ploaie. Ca urmare a complexității proiectului, inginerii au proiectat o structură de rezistență formată din 11 piloni de beton în jurul stadionului, dintre care patru pentru susținerea acoperișului. Rezultatul final a fost un stadion cu o înfățișare exterioară complet nouă pentru San Siro.
Totuși, în 2019 autoritățile au decis să închidă permanent 6 sectoare de la inelul 3 din cauza unor vibrații puternice resimțite în zonele respective în timpul meciurilor. Autoritățile au menționat că nu există niciun pericol din punct de vedere al structurii de rezistență, însă au închis sectoarele pentru a evita ca fanii să intre în panică atunci când simt vibrațiile. În urma deciziei, numărul maxim de spectatori permis pe stadion a coborât la 75,923.
Demolarea stadionului San Siro
Ca urmare a complexității construcției, demolarea stadionului va reprezenta de asemenea o provocare și va fi efectuată în mai multe etape de jos în sus. Astfel, după îndepărtarea tuturor accesoriilor existente, muncitorii vor utiliza diverse macarale și echipamente de mare tonaj pentru a demola tribunele originale ale stadionului și apoi al doilea inel de tribune, în timp ce acoperișul și al treilea inel vor fi demontate progresiv, întrucât aceste elemente au o construcție mai complicată. La final vor fi demolați și cei 11 stâlpi de susținere ai celui de-al treilea inel. În total se estimează că stadionul are 125,000 de metri cubi de beton, circa 8,800 de tone de fier și alte 20,000 de tone de metal pentru acoperiș. Pentru îndepărtarea molozului vor avea loc peste 10,000 de transporturi cu camioane.
Practic, stadionul San Siro va fi demolat la 101 ani de la construcția inițială. Va fi un moment emoționant pentru mulți fani, însă probabil că cel care va avea cele mai puternice sentimente va fi Paolo Maldini, unul dintre cei mai buni fundași din istoria fotbalului.
San Siro este casa mea. Tatăl meu (n.r - Cesare Maldini) a jucat aici, eu am jucat aici, iar fiul meu joacă aici (n.r - Daniel Maldini, sub contract cu AC Milan, dar împrumutat la Spezia). San Siro este o bucățică din istoria lui AC Milan. Să păstrăm amintirile. Cine ar putea simți mai multă durere decât mine la asemenea schimbare epocală? Dar dacă vrem ca Milan și Inter să revină în elita fotbalului european avem nevoie de un nou stadion. Nu există alternative. Nu vreau să șterg un trecut minunat, vreau doar să privesc înainte.
Paolo Maldini, fost fotbalist italian, într-o declarație din 2021
Fotbalul european va rămâne astfel fără unul dintre cele mai cunoscute stadioane din întreaga lume, care va fi înlocuit de “The Cathedral”, un complex sportiv care va include numeroase spații pentru petrecerea timpului liber pentru a genera venituri suplimentare. Un complex despre care vom povesti aici pe Patru Pereți într-o ediție viitoare a newsletter-ului.
Până atunci, mai ai încă aproximativ 5 ani la dispoziție pentru a ajunge la un meci pe unul dintre cele mai vechi stadioane de fotbal din lume. Indiferent că ești fan AC Milan, Inter sau pur și simplu un fan al sportului în general. Iar dacă îți plac poveștile cu stadioane, citește pe Patru Pereți și despre stadionul Anfield al lui Liverpool și stadionul Arcul de Triumf din București.
Patru Pereți este un newsletter săptămânal cu informații utile despre ce se întâmplă între patru pereți, de orice fel ar fi ei: locuințe, clădiri de birouri, hoteluri, stadioane sau mașini. Patru Pereți apare în fiecare miercuri și ajunge în inbox-ul tău cu un click pe butonul de mai jos:
Irina Begu: după muncă, și răsplată
În care îți povestesc cum am văzut duminică din tribune finala Irina Begu - Reka-Luca Jani din cadrul turneului de tenis Țiriac Foundation Trophy de la București.
“Pentru că mingile astea!”, răbufnește Irina după încă un aut în plină rafală de vânt. “Niciuna nu stă!”, continuă ea în timp ce-și ridică privirea către public. Se uită la noi și face un gest scurt și haotic cu mâna stângă. “Toate fac așa!”
Suntem undeva pe la jumătatea primului set și Irina este exasperată de vântul puternic care asigură 40% din producția de energie electrică a României, dar care schimbă radical traiectoriile mingilor și le “forțează” pe jucătoare să trimită multe mingi în aut.
Nu știu dacă Irina își caută scuze în fața publicului pentru numeroasele auturi. Mai degrabă este o răbufnire personală, o exteriorizare a neputinței în fața naturii. O nervozitate care, un pic mai târziu, este exprimată de Irina printr-un gest de a da cu racheta de zgură. Pur și simplu nu ai cum să oprești vântul. Tot ce poți să faci este să te consolezi că adversara joacă în aceleași condiții meteo ca și tine și să încerci să te adaptezi.
Și nici măcar nu este vorba doar despre vânt. Pentru că vântul pune inevitabil în mișcare diverse reziduuri din suprafața de joc de zgură care îi intră frecvent în ochi Irinei. Iar Irina nu poate face altceva decât să-și acopere ochii și să aștepte să treacă valul. Și trece. Se poziționează pe teren și este gata să servească. Înapoi la muncă, practic.
Iar publicul simte momentele dificile și îi scandează numele. Un fan de ici, o fană de colo, câteva vorbe bune. Un “hai, Irina!”, un “bravo, Irina!”
Și Irina muncește. Construiește punct cu punct. Face un break. Pierde un serviciu. Mai face un break. Vântul și praful par să-i fie adversare suplimentare, dar parcă nimic nu o dezamăgește mai mult decât scena când arbitrul coboară pe teren și schimbă ceea ce părea să fie o lovitură câștigătoare. “Aut”, arată arbitrul cu degetul. Cu capul ușor aplecat, Irina se apropie de fileu și își fixează privirea pe locul unde căzuse mingea. Stă acolo secunde bune într-o liniște deplină, apoi dă ușor din cap și se întoarce în propriul teren. Este vizibil iritată. Oftează, dar revine. Înapoi la muncă, practic.
Sunt momente speciale pe care nu prea ai cum să le înțelegi dacă ai văzut meciul în fața televizorului. Sunt momente în care îți dai seama că toate statisticile alea seci de pe Flashscore nu spun practic nimic despre ceea ce se întâmplă cu adevărat pe teren.
Iar dacă nici măcar n-ai văzut meciul, dar te uiți la statistica lui, o să vezi un 6-3 6-3 demisec care a durat aproape două ore. Și o să zici că a fost un meci relativ ușor pentru Irina, dar cu schimburi lungi de mingi. De fapt, a fost un meci greu, în care jucătoarele așteptau uneori chiar și un minut pentru ca vântul să se potolească și să poată servi. A fost un meci greu în care Irina a muncit mult, ceea ce face, de fapt, de fiecare dată când intră pe teren. Iar răsplata a venit la final sub forma unui trofeu, al doilea din acest an după cel din iulie de la Palermo.
Mă bucur foarte mult că am câștigat acest trofeu. Condițiile au fost grele și am fost nevoită să îmi adaptez puțin jocul, dar per total sunt foarte mândră de săptămâna aceasta și mă bucur că am reușit să câștig. Au existat factori care n-au ținut de mine. Nu am putut să controlez jocul așa cum am făcut-o în partidele precedente, mai ales din cauza vântului. Nu mă puteam folosi de serviciu, pentru că era greu să îmi arunc mingea. M-am așteptat la aceste condiții de când am văzut prognoza și am realizat că va fi un meci greu din punct de vedere mental.
Irina Begu la festivitatea de premiere
Probabil că meciul ar fi fost mai ușor pentru Irina dacă se disputa pe o arenă de tenis corespunzătoare, pe un teren înconjurat de tribune cu o capacitate de câteva mii de locuri. Pentru că pe o astfel de arenă vântul nu s-ar mai fi simțit la fel de puternic. Aia e, nu ne rămâne decât să sperăm că Ion Tiriac își va duce la bun sfârșit planurile de a construi o academie de tenis cu un teren central de 7,000 de locuri.
Până atunci, pe Irina o vei putea vedea din nou pe terenul de tenis peste mai puțin de o lună, întrucât va participa la a doua ediție a turneului Transylvania Open, care va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 10-16 octombrie. Tot acolo au confirmat deja prezența și Jaqueline Cristian și Ana Bogdan, două jucătoare aflate într-o formă excelentă, ceea ce l-a determinat pe Mircea Meșter să spună că ne zâmbesc fetele. Jaqueline a câștigat duminică un turneu în Franța la 7 luni de la o accidentare gravă care a ținut-o departe de terenul de tenis timp de o jumătate de an, în timp ce Ana a ajuns până în semifinalele unui turneu dificil la Portoroz (Slovenia), în care a fost învinsă de Elena Rybakina, câștigătoarea turneului de la Wimbledon din acest an.
Prin urmare, semne bune pentru un parcurs cât mai lung pentru jucătoarele noastre în turneul de la Transylvania Open. Așa că îți recomand cu căldură să-ți cumperi bilete și să te bucuri de spectacol la BT Arena. Mai ales că oamenii de la Cluj sunt pasionați de ceea ce fac.
ROCHARGE 2022: road trip de 9 zile cu 8 mașini electrice
Autocritica, publicația auto la care semnez cu mândrie analize și povești despre industria auto și nu numai, organizează în perioada 22-30 septembrie ROCHARGE 2022. Foarte pe scurt, ROCHARGE este un road trip în care 16 jurnaliști și invitați vor testa 8 mașini electrice timp de 9 zile, pe numeroase drumuri din țară, preponderent din Transilvania. Scopul principal al acestui road trip este de a afla cum merg, ce autonomie reală au, unde se încarcă și cât de repede se încarcă 8 dintre mașinile electrice lansate în ultimul an pe piața din România, pe baza impresiilor a 16 jurnaliști și invitați, fiecare cu propriul stil de condus și cu propriile preferințe. Îți garantez că este cel mai complex test auto pe care îl citești în presa din România și, în același timp, este un test în urma căruia vom afla concret strarea infrastructurii de încărcare pentru mașini electrice. Urmărește toată aventură pe Autocritica și pe hashtag-ul #ROCHARGE pe Facebook, Instagram și TikTok.
ROCHARGE nu este însă doar un road trip cu mașini electrice, ci și o oportunitate să cunoaștem mai bine locuri importante și oameni de calitate din România. Prin urmare, voi face parte din echipa completă de 22 de jurnaliști și invitați și pregătesc o serie de materiale dedicate din acest road trip.
De exemplu, o să-ți povestesc despre un loc din Brașov în care se produc componente și sisteme pentru mașini electrice între pereții unui centru de producție. Dar și despre un loc în care specialiștii IT scot la lumină laptopuri, computere și stații grafice sub formă de produse refurbished între pereții unui centru de operațiuni din Aleșd. Aleș cum? E ok, o să-ți rămână pe retină numele acestei localități.
Tot pe Patru Pereți o să-ți povestesc despre niște cutii de diverse forme și dimensiuni pe care le vezi tot mai frecvent prin diverse locuri din țară și care îți oferă energie electrică pentru (viitoarea ta) mașină electrică. Adică despre stațiile de încărcare pentru mașini electrice.
Vor fi multe informații de rumegat, motiv pentru care săptămâna viitoare vei primi din partea mea nu unul, ci două newslettere Patru Pereți: primul dintre ele va sosi în inbox-ul tău luni, 26 septembrie, iar al doilea va ajunge vineri, 30 septembrie. Sunt destul de sigur că ai deja inbox-ul aglomerat și că încă două mail-uri în loc de unul singur s-ar putea să nu ți se pară o idee bună, dar pe de altă parte sper că ești abonat la Patru Pereți datorită conținutului de calitate pe care încerc să-l produc aici și, implicit, că citești cu plăcere ce scriu. Mai este că tot ce produc aici este complet gratuit și cu zero reclame.
În plus, două newslettere nu vor fi suficiente pentru a scrie despre toate lucrurile interesante pe care le vom experienta în ROCHARGE 2022. Și, pentru că nu vreau să te asaltez cu câte un newsletter în fiecare zi, voi publica o serie de povești din ROCHARGE 2022 doar pe site-ul Patru Pereți. Adică aici, unde găsești de altfel și toate edițiile precedente ale newsletter-ului Patru Pereți. În cazul puțin probabil în care nu voi adormi cu capul pe tastatura laptopului, ar trebui să găsești câteva povești scrise exclusiv pe site în zilele de marți, miercuri, joi și sâmbătă. Da, asta înseamnă că, dacă rezist eroic în fața somnului, voi scrie zilnic pe Patru Pereți de luni până sâmbătă. Dacă vrei un fel de notificare pentru ceea ce voi publica pe site, o variantă este să-mi dai follow pe Facebook sau Instagram. Te avertizez însă că-mi place mai mult să scriu decât să fac poze.
Așa cum probabil intuiești, ROCHARGE 2022 este pentru mine inclusiv un experiment de diversificare a conținutului de pe Patru Pereți. Va fi pentru prima oară când newsletter-ul Patru Pereți ajunge în inbox-ul tău în altă zi decât miercuri și prima oară când voi publica materiale exclusiv pe site, fără ca acestea să ajungă în inbox-ul tău. Sunt curios să descopăr care va fi impactul acestora.
Teoretic, în octombrie voi reveni la programul obișnuit, cu un newsletter publicat în fiecare zi de miercuri. Spun teoretic pentru că, în funcție de cifrele conținutului editorial pe care îl voi produce săptămâna viitoare, nu exclud varianta unor mici modificări în frecvența și / sau data de apariție a newsletter-ului. Mai ales că în prima jumătate a lunii octombrie are loc și turneul de tenis Transylvania Open de la Cluj-Napoca.
Până atunci urmează însă săptămâna ROCHARGE.